Harmony

& other dreams…

Alcoolismul si altele (AT)

In majoritatea cazurilor doar barbatii executanti de directive materne ajung la consum de alcool (in AT se spune ca alcoolismul barbatului e cauzat de provocarile venite de la mama posesiva care se ninireşte mult, se jeluieste agresiv ca cersetorii fara maini si picioare si arunca provocari de genul „bea sa reusesti si tu daca altfel nu
poti”). Dar femeile nu ajung pe panta alcoolismului decat f rar indiferent ce provocari si directive au de la tatal lor (ajung la psihiatrie pe pastile). Asadar, au barbatii tropism genetic spre consumul de alcool? In studiile privind schizofrenia se arata ca in cazul femeilor debutul e mai tarziu iar manifestarile sunt mai putin grave ca la sexul masculin (poate cauza e lipsa hormonilor agresivitatii) . Cazurile care le cunosc eu sunt de mame viclene care n-au nici pe dracu cu fii alcoolici care robesc din greu la scenariul matern (venit de la bunicu matern). Iarasi ce am constatat e ca barbatii nu prea pot parasi mediul rural. In satul bunicilor mei materni fetele majoritatea au evadat in casatorii cu baieti de la oras. In schimb baietii, fratii lor, au ramas la sat unde consuma alcool din greu, si-au adus neveste din NV tarii din zone foarte sarace sau din Ucraina de pe granita. Mamele dirijeaza gospodaria iar sotii si baietii lor se imbata puternic cel putin odata pe saptamana. Dar femeile nu. Nici fetele n-ar fi parasit satul dar au fost „ajutate” iar unde sunt ele la oras nu sunt pe picioarele lor. Barbarii care le-au luat de sotii le-au aranjat casa si job-ul. Cauza alcoolismului asa psihologic ar fi absenta unui model parental masculin sanatos (tatal alcoolic) iar mama seducativa, manipulatoare si bocitoare cu baietelul mic care nu dezvolta un patern masculin ci unul de femeie nevrotica care intra in conflict cu programarea sa genetica masculina (care exista asa cum exista si aia feminina; un copil XY castrat nu se va juca cu papusi la fel cum nici un fat feminin XX dar cu organe genitale masculine de la impregnarea hormonala masculina intrauterina nu se va juca cu maşinuţe si roboţei).

****************
…sursa psihozei e invidia. Sau mai bine zis, daca ai ghinionul sa te nasti cu o tendinta pronuntata catre invidie si mai ai ghinionul sa ai o mama care sa nu se priceapa prea minunat sa-ti satisfaca nevoile afective in primele sase luni de viata, atunci ai sanse sa ai cel putin tendinte psihotice serioase ca adult.

In mare, M. Klein spune ceva foarte frumos: motorul dezvoltarii noastre este iubirea. Iubirea diluaza si micsoreaza agresivitatea si ura induse de frustrarile inerente aparute din mediu.

Agresivitatea e normala, practic ne ajuta sa supravietuim. Ideea e cum ajunge sa se manifeste. De exemplu umorul este tot o forma de agresivitate, dar e acceptata cultural. La fel jocurile pe computer violente. Sau cartile cu criminali in serie. Sunt nenumarate feluri prin care se poate exprima agresivitatea ca adult.

Alcoolismul este o forma de auto-agresiune. Sigur ca poate fi insotita si de violenta, sa zicem domestica.

*****************
Cata minte trebuie sa ai ca sa decizi a-ti trai toata viata in invidie fata de cei mai destepti sau mai bogati ca tine?

Sunt mame care spun copiilor lor ceva de genul: „din dragoste pentru tine trebuie sa-i invidiezi si sa te compari cu cei mai destepti ca tine pentru a-i depasi in inteligenta si avutie” – o disociatie schizofrena. Probabil o asemenea mama o fi avut regele Agamemnon si alti regi ca el care au asediat si ars cetati din ambitie patologica. Aveau o determinare extrema dar se foloseau de viclenia altora pentru a-si atinge scopurile extreme (vezi calul troian si arderea Troiei).

Cei cu inteligenta emotionala slab dezvoltata compenseaza la modul patologic lipsa iubirii (in relatie, prietenii), cu ura, invidie, acumulari materiale, agresivitate, exploatarea materiala si sexuala a aproapelui.
*******************
deci comportamentul agresiv nu se invata , este mostenit genetic?

Ba se si invata dar nu total. E potentat de hormonii sexuali masculini altel nu-mi explic de ce schizofrenia e mai grava la barbati. Deasemenea poate fi o explicatie la atitudinea refractara a unor barbati vis-a-vis de terapie. Alcoolismul, consumul de substante (droguri) preponderent la barbati, arata o toleranta redusa la frustrare care eu o pun pe seamana modificarii creierului datorita hormonilor sexuali (modificare care incepe din viata intrauterina).

***********************

Nu fac studiul alcoolismului ca sa scriu pe puncte si supercoerent. Era mai mult o cugetare publica. De ce beau oamenii m-am lamurit nu insa si de ce scorul e inegal pe sexe. Vad ca la fumat se egaleaza. Nu ca mi-as dori sa le vad si pe femei cot la cot cu barbatii. Ar fi o mare tragedie.

Dar in postarea urmatoare cred ca sunt mai clar.

Prinţii-broscoi si prinţesele-broaşte

In cartea lui Berne „Ce spui dupa buna ziua” se vorbeste de copii programati de parinti sa fie printi-prinţese (majoritatea aleg sa execute programara de prinţ-prinţesă pentru ca e cea sanatoasa si fireasca) iar altii isi programeaza copiii sa fie broscoi (iar unii copii vor fi niste broscoi adica învinsi).

Cred ca mai exista o a treia categorie de oameni, prinţii-broscoi care:

– manifesta gesturi princiare

– isi declara un anumit statut banesc dar se apleaca dupa chistoace de tigari

– au castele in Spania

– la azilul de nebuni au identitati inalte, Napoleon, Eminescu, cineva mai destept decat Einstein care era mic copil pe langa ei

– inainte de a ajunge la azilul de nebuni au inventat perpetuum mobile, diverse OZN-uri

Fara indoiala ca la punctele de mai sus e vorba de broscoi, adica de invinsi (din moment ce statutul lor e de cersetor sau bolnav la un azil psihiatric) , totusi ei se cred printi sabotati prin teoria conspiratiei sau de vreo organizatie de masoni. Din cate stiu un print nu trebuie sa faca nimic, nu trebuie sa munceasca ca sa obtina ceva iar inteligenta sa nu poate fi pusa la indoiala pentru ca e mostenita de la tatal său regele care era evident un geniu. O asemenea conditie ar conveni oricarui nevrotic cu creierul obosit si plin de automatisme mentale.

Disociatia de personalitate, in care in societate un individ poate fi un cersetor vagabond convins in sinea sa ca are o identitate de print e catalogata de psihiatri ca schizofrenie, personalitate multipla, delir de grandoare, ma rog, au ei bogatia lor de sintagme si termeni.

Terminologia psihiatrica nu spune nimic despre programarea parentala, doar constata o atitudine si niste simptome. Ca omul are structura slaba nu se indoieste nimeni, dar fara un software adecvat nu ajungea in situatia tragi-comica de print-cersetor sau print-broscoi.

Cum ar putea fi programarea parentala pentru a obtine dintr-un copil cu structura slaba un print-broscoi? Si in ce mediu social s-ar putea practica mai frecvent?

O sa prezint pe scurt cum trebuie sa procedeze un parinte „dornic” (a se citi compulsiv in educatia copilului) de a avea un copil print-broscoi. E nevoie de o programare disociata, dubla, de fals print si de real broscoi.

Programarea de fals print se face cu vorba, din buze. Hai sa va spun o poveste elocventa.

Parintele spune copilului inca de mic: „esti cel mai frumos si destept copil, cand o sa fi mare o sa-ti luam cea mai frumoasa masina iar daca te plictisesti de ea iti luam si elicopter. Si retine, tu nu trebuie sa faci nimic, facem noi totul pentru tine, cand o sa fi mare vei primi totul de`a gata.” Copilul e super incantat, incepe sa fabuleze, din bogatia sa imaginara primita de la parinti vrea sa ofere tuturor. Trece pe langa o vecina saraca care locuia separat de restul localnicilor printr-un pârâu. Toata ziua femeia asta trecea peste o punte de lemn subreda spre restul satului. Femeia stia de promisiunile parintilor catre copil din familia respectiva. Se plange copilului care se juca pe puntea respectiva „nu te mai juca aici ca vara trecuta a fost paraul umflat rau si apa a subrezit puntea”. Copilul raspune: „nu te ingrijora mamaie ca atunci cand cresc eu mare iti fac un pod din diamante si ti-l asez peste rau cu elicopterul”. Femeia zambeste cu subinteles pentru ca isi aduce aminte de amagirile din familia copilului. Copilul creste mare, femeia tot cu puntea subreda se chinuie. Copillul devenit adult trece prin zona, vede femeia foarte batrana cum paseste precaut peste punte iar ea i-l intreaba: „mai îţi aduci minte cand spuneai ca vii sa-mi faci pod de diamant, si elicopterul unde e? Acusi se darama podul cu mine….”

Ce e femeia din poveste? E tot o broasca care a asteptat o viata intreaga un print care sa-i faca podul trainic cu diamante.

Dar oare barbatul din poveste a ajuns el un print? Desigur ca nu era nevoie sa adune diamente sau sa achizitioneze un elicopter pentru a fi print.

Barbatul din poveste nu a ajuns print pentru ca programarea sa a fost de broscoi. Si acum sa trec la partea a doua a povestii in care arat pe scurt cum programezi un copil ca sa devina broscoi.

Programarea de broscoi se face cu fapta, cu atitudinea, parintele se poarta cu copilul ca si cu un invins, ca si cu un broscoi pentru ca identitatea de fals print dupa cum va dati seama apartine initial parintelui iar el nu cedeaza copilului decat scenariul in care el parintele arata cum si-ar dori sa fie tratat si sa traiasca el parintele nu copilul său.

Prin urmare copilul:

– va purta haina pe care nu a purtat-o (nu a avut-o) parintele

– se va juca cu jucaria pe care nu a avut-o parintele

– va presta meseria pe care nu a fost capabil sa o presteze parintele si dupa ale carei beneficii a tanjit parintele

– e comparat negativ cu ceilalti copii (desi e cel mai frumos si cel mai destept)

– va fi tot ce nu a fost parintele

Printii autentici beneficiaza de opusul celor de mai sus si inca de multe altele. Pur si simplu un print e el insusi si nu are de indeplinit nici un scenariu parental. Riscul de a indeplini scenariile altcuiva sunt mari iar cei invinsi de scenariul parental se numesc broscoi. Asa ca de ce sa dai copilului un scenariu care nu-i apartine, un destin fals? Din orgoliu.

Daca va implini punctele respecteve copilul nu va fi decat un print-cersetor (asa cum micul cersetor al lui Mark Twain a imprumutat hainele printului) atata timp cat va fi mic iar cand va fi mare se va numi impostor profesional (creat de un impostor parental).

Care e mediul unde are loc cel mai frecvent programarea asta mixta? E mediul rural unde oracaie broscoii cel mai tare (sunt multe iazuri, parauri, etc). Cu ocazia industrializarii fortate de pe vremea comunismului (care a fost una din manifestarile imposturii profesionale de unde rezultau produsele execrabile bine cunoscute) multi broscoi au migrat din iazurile de la sate in eleşteele mai mari de la orase unde continua sa oracaie binecunoscutele melodii de dor si jale.

Solutia: cum scapi de scenariul print-broscoi? Actionand cat mai devreme, devenind constient de sine, eliminand ce nu-ti apartine si asumandu-ti raspunderea propriului destin. Ceea ce meriti si ceea ce primesti sunt doua lucruri diferite chiar si atunci cand actionezi conform propriului scnenariu. Frustrarile sunt insa uriase si greu de depasit atunci cand executi scenariul altcuiva, ca sa nu mai vorbesc ca efortul e mult mai mare de a executa scenariul altuia decat cel propriu. Iar scenariul altuia e deosebit de subtil. Si cand crezi ca esti in propriul scenariu de fapt poate fi un surogat.

*********************
Dupa parerea mea, lucrurile nu sunt atat de simple.
Un copil in general isi iubeste neconditionat parintii, indiferent ce i-ar face. Pe de o parte nu are unde sa fuga (poate doar in mintea lui) caci este obligat sa locuiasca cu parintii, iar pe de alta parte, exista o perioada in viata copilului, cam intre 7 si 12 ani, cand el se judeca in functie de reactiile celor din jur pe criteriul bun-rau. Adica, pentru el e atat de important sa fie considerat un copil „bun”, incat se supune de obicei neconditionat autoritatii.
In adolescenta, el inca este dependent de parinti, inca nu isi poate asuma complet resonsabilitatea pentru viata lui. Mai ales daca a fost conditionat sa fie supus, sa-si idealizeze parintii (iar un adolescent are o mare nevoie sa idealizeze persoane). Santajul vine in relatie mai ales, nu cu obiecte, ci cu iubire sau, mai bine zis, lipsa ei. In fiecare zi, chiar si ca adulti ne lovim de asemenea santajuri, uneori extrem de subtile.
In ce priveste agresiunea fara motiv, si aici e complicat si n-are nici o legatura cu inteligenta, ci cu multi alti factori. De exemplu, o fata e batuta cu cureaua des, de cate ori e „obraznica”, de tatal ei. In acelasi timp, exista perioade, care apar poate chiar mai des, cand tatal e de-a dreptul seducator. Ii spune ca o iubeste, o rasfata, o face sa rada, se joaca cu ea, e afectuos. Fetita atunci incearca sa ignore bataile pentru a pastra doar ce e mai bun in relatia ei cu tatal. Exista multe scenarii posibile. 1. Considera ca merita sa fie batuta. Asta ar fi sursa unui masochism ulterior. 2. Va ramane cu ideea ca iubirea inseamna doua extreme: sadism si extaz. Atunci isi va alege un partener care ii infrange vointa, oferindu-i in acelasi timp si momente de tandrete (pentru care ea plateste cu varf si indesat – vezi islamistii extremisti). 3. Daca, printr-o bafta, se poate compara cu alti copii care nu sunt batuti, atunci va inceta sa-si idealizeze tatal si sa-l vada mai aproape de realitate. 4. Va ramane tot timpul complet dependenta de parerea tatalui ei si de el in general, nepremitandu-si sa se daruiasca nici unui alt barbat, pentru ca inconstient isi interzice sa fie „obraznica”. 5, care este de fapt un 1 extrem, leaga iubirea de agresiune fizica, faimosul, „ma bate pentru ca ma iubeste, deci nu-i sunt indiferenta”. 6. Poate sa dea vina pe mama ei pentru ca tatal o bate (mama il pune, fantasmeaza ea ca fetita) si de aici apar iarasi nenumarate traiectorii posibile in viata.
Pur si simplu, felul in care un copil se dezvolta psihic depinde de o multitudine de factori. De mediu, dar si intrapsihici. De cat de legat e copilul de realitate, de capacitatea lui de a simti ambivalenta, de cat de puternica e nevoia lui de relatii sau de autonomie (de pilda, copilul isi poate „inlocui” afectiv parintii cu cei de aceeasi varsta, mai ales in adolescenta), de curiozitate, de capacitatea lui de a iubi, de capacitatea de a se exprima prin joc, desen etc, foarte mult si de sensibilitatea pe care o are (de exemplu sa simta ca agresiunea nu i se adreseaza lui personal), de cat de constient e de diferenta intre ganduri sau afecte si actiuni (sa nu se simta vinovat pentru ceea ce gandeste sau simte, ci doar pentru ceea ce face)
Si cred ca nu-mi ajung zece pagini sa enumar toti factorii. Iar daca ii mai pun si pe cei de mediu (cum reactioneaza mama, bunica, doica cand copilul e batut, are cu cine vorbi despre asta, are vreun profesor de incredere, exista copii in jur care nu sunt batuti, exista campanii tv care l-ar putea pune pe ganduri etc), mai adaug inca vreo cateva.

Foarte buna completarea dar nu vreau sa ajungem la lipsa totala de responsabilitate a victimei – copil devenit adult. Si eu sunt de parere ca exista o vreme (inainte de 18 ani) cand copiii cu structura puternica fac respectiva „inlocuire” afectiva (atentie, nu ma refer la proiectii si dependente care conduc la aruncatul de la etajul 9) a parintilor cu persoane din mediul exterior si decid folosind inteligenta emotionala (care nu poate fi reprimata total decat daca ambii parinti ar fi psihopati grav) sa nu execute scenariul parental. Cunosc o familie bogata unde mama a dorit sa transfere spre executare ambitiile personale fiului. Fiul a refuzat categoric, l-a sabotat pe taicasu in afaceri (nu grav) in job-ul dat de taicasu iar apoi s-a dus si si-a cautat de lucru in alta parte, ca sa fie independent. Noul job presupunea o munca de sofer (curierat). Fiind parazitat de directivele si criticile din directia mama-bunica a comis accident de masina din vina lui la scurt timp de la angajare. Nu s-a intors la taicasu, si-a cautat alt job. Sunt o serie de accidente de genul „dau foc la casa fara sa vreau”, „fac accident de masina din vina mea si era sa ma omor sau să imi omor femeia sau copilul”, „uit salarul proaspat luat pe telefonul public” sau „pierd zorzoanele de chei din toata firma dupa care pun lacatusul sa schimbe toate ialele”. Seria asta de accidente e datorata parazitarilor din familie. Ce vreau sa spun e ca baiatul asta a reusit sa se smulga deocamdata din provocarile Copilului nebun al mamei sale, nu si sotul (taicasu) care se imbata puternic saptamanal. Taicasu la randul sau are o mama ahtiata dupa bani si case (chiar a ţepuit niste batrani de case) si a implinnit pana acum scenariul mamei de a face multi bani insa nu cred ca ar fi vrut sa isi nenoroceasca copilul la scoli inalte asa cum a vrut sotia sa, provenita de mediu de oameni fara scoala (cu 4 clase). In functie de cata inteligenta emotionala are copilul (genetic) poate scapa din familie, bandajat, in carje, dar poate scapa. Inteligenta emotionala prespune a lua decizii care implica moralitatea, onoarea, simtul responsabilitatii in pofida faptului ca ele nu sunt prezente in familie pentru ca inteligenta emotionala a adolescentului decide (si poate, are potential) sa se autoprogrameze dupa modele exterioare. In restul cazurilor se mai intampla decompensari.
********
Este posibil sa asculte copilul si pentru ca nu are alta varianta mai buna de supravietuire?. Sa nu uitam ca specificul fiintei umane este „foamea de stimuli”. Un copil ce nu-si asculta parintii poate risca izolare, sau poate si agresare fizica sau/si psihica mare. Revin la exemplul cu sclavii…..stapanul ii taie mainile si picoarele sclavului, si el este responsabil ca nu mai poate face balet sau nu mai poate tricota. Cat timp este mic, copilul este TOTAL DEPENDENT de parinti. Deci, ceea ce alege el in perioada copilariei, pentru a supravietui, este numai responsabilitatea parintelui. Un copil nevrotic la 3 ani este responsabil de acest, sau numai parintele lui?!

Altii nu si i-l transmit mai departe, agreseaza pe altii sau pe ei insisi (depresia).

Toti transmit asta mai departe, sub o forma sau alta. Pentru unii par persoane neagresive, insa pentru cei care cunosc cum se manifesta fenomenul, este usor de depistat modalitatea de a agresa a acestor persoane. Sentimentele de furie neexprimate la vremea potrivita si in maniera potrivita, dau nastere unor manifestari agresive….de natura fizica sau psihica.
Reprimarea acestor sentimente a fost undeva in vremea copilariei, datorita neputintei copilului de a-si infrunta parintii. Se creeza astfel o reactie : furia neexprimata la momentul potrivit in maniera potrivita impreuna cu neputinta formeaza resentimentul. Resentimentul este un sentiment neautentic, ce va fi la randul lui exprimat intr-o maniera nepotrivita in alt context( de obicei nepotrivit), iar daca in familie modalitatea vazuta a fost agresiunea, atunci asa va reactiona si acea persoana( prin agresare fizica sau psihica).
––––––––––––––––––––––––––––––-

Nu exista vina cand savarsesti ceva cu pistolul la tampla. Deasemenea nu exista vina pentru copilul mic. Insa mai tarziu, desi lucrurile se leaga, adolescentul si adultul incepe sa aiba partea sa de vina/contributie daca ramane complicele parintelui negativ fie si inconstient. Inconstienta din pacate se plateste la fel ca si constienta.
**************
iosafat,vorbeai pe undeva de „agresiune pasiva”.acum ma grabesc si nu am reusit sa gasesc post-ul.cum adica?era ceva despre contracararea agresorilor din jurul nostru cu un comportament bazat pe agresiune pasiva.poti fi mai explicit,te rog?

Nu e recomandabila nici un fel de agresiune, nici pasiva, nici directa. In mediile elevate se practica agresiunea pasiva. Agresiunea pasiva, indirecta, e ceva similar cu crizele de personalitate. Unii o practica fara motiv din reflex.

Exemplu de criza gratuita de personalitate: doi adolescenti stau in gara pe peron la linia 5. Se anunta ca trenul amândurora urmeaza sa vina la lina 2. Primul (X) cere celuilalt (Y):”hai sa mergem la linia 2″; Y se face ca nu aude si asteapta 2 minute dupa care zice lui X „hai sa mergem la linia 2”. Asemenea „crize” sunt tipice intre adolescenti. Y transmite lui X mesajul ca desi s-a anuntat iminenta venire a trenului la linia 2 nu se poate executa sa se deplaseze la linia 2 daca anuntul a fost dublat de X desi asteapta acelasi tren. X si Y nu s-au acceptat ca prieteni in prealabil si nu au clarificat tipul de relatie intre ei ci sunt doar cunoscuti, sa zicem colegi de scoala. In acest caz mesajul e de respingere din partea lui Y fata de X iar X intelege (daca i-l duce mintea) ca nu poate sa fie prieten cu Y. Daca nu intelege si insista sa beneficieze de crizele de personalitate ale lui Y poate face o usoara depresie. Daca asemenea manifestari au loc in familie, parinte – copil, comportamentul copilului se va modifica sigur.

http://www.somatoterapia.ro/?page=articole&CatId=7&ArticolId=73

Unii au gasit din instinct grupuri de sustinere, se numesc „pocaiti” si-i gasim in diverse biserici. Ei se simt bine, cat de cat echilibrati atata timp cat raman in grup unde au acest substitut de parinte prin intermediul celorlalti. Altii s-au dus acolo deja dezechilibrati si isi agreseaza familiile si copiii cu vina pacatului (vezi agresiunea obsesionalului la topicul asta mai in spate). In orice grup te-ai duce, e bine sa mergi constientizat prin terapie ca sa nu-i „parazitezi” pe altii.

terapeutul ar trebui sa-si grupeze clientii pe categorii, si a acestia sa se sustina reciproc, si Berne facea asa. Iar clientii sa ramana in contact unii cu altii ca la alcoolicii anonimi. Stiu ca in occident se practica, dar acolo coeziunea sociala e alta, merge mai usor. La noi oamenii sunt agarofobici prin cultura. La latini se cultiva clanul, familionul, gasca, haita, mai presus de morala, logica. La germanici se pune accent pe comunitate care trebuie sa funcioneze dupa anumite legi pe care nu le stabileste cel mai dement din grup.

Cum (si cand) ajunge ascultarea de parinti o actiune schizoida (cu ruptura de identitate)

„Eva m-a pus sa musc din mar, ea e de vina” – spune Adam. „Nu conteaza, ti-o tragi si tu pentru asta” – spune Dumnezeu.

Sa detaliez. Adam de fapt vrea sa spuna „Uite, eu am urmat o ispita (directiva), ma poti scuti de pedeapsa? As fi incantat sa o pedepsesti doar pe ea (Eva).”

Cum e in realitate. Parintele spune copilului fa cutare sau cutare lucru (care implica destinul personal al copilului), adica „te duci sa faci scoala aia ca asa o sa ajungi bine”, „iti alegi partenerul ala de viata ca e de neam bun, ce vrei tu e de neam rau”, „fa cutare meserie ca asta iti aduce bani si faima nu nimicurile care le-ai ales tu” etc. Copilul asculta. Evident ca nu va fi fericit, poate va claca psihic, poate nu (poate va agresa ca sa compenseze, sau va dezvolta compulsii). Vine vremea cand isi va da seama cine l-a impins pe un drum gresit. In momentul ala se intoarce si da vina pe parinte. Atunci intervine ruptura de identitate. Parintele a spus „fa asa”, copilul a executat iar apoi a dat vina pe altcineva fara a-si mai asuma nici o responsabilitate. Nu conteaza ca putea sau nu sa se opuna copilul, e o reactie schizoida sa dai vina pe general pentru ca ai executat ordinul. Ca soldat daca ai comis crime de razboi mergi in streang impreuna cu generalul care ti-a dat ordinul. La fel in familie, parintele a dat ordinul, copilul s-a executat pe sine, e mort-viu pentru ca traieste teleghidat de parinte dar da vina pe parinte. Nimeni pe lumea asta, nici psihiatru, nici psihilog, nici vecinul nu va fi solidar cu executantul.

Deci, ruptura de identitate intervne aici: parintele emite ordinul -> copilul executa -> copilul da vina total pe parinte . Sunt doua persoane care intervin in procesul patologic, unul da ordinul, altul executa iar in final vina revine unuia singur. Nu e logic. Vina apartine amandurora si impreuna isi vor lua pedeapsa (boala psihica). Copilul asculta nu doar pentru ca nu are alternative ci si pentru ca a fost comod (a primit conditionat unele lucruri care si le-a dorit, a fost mituit
.
Ruptura de identitade mai intervine si in faptul ca alegand sa implinesti dorinta existentiala a parintelui, renunti la tine. Cum poti pretinde ca esti tu insuti daca practici meseria aleasa de parinte sau convietuiesti cu partenerul ales de parinte? Aici e partea schizoida, ca cel care a ales nu participa la actul existential, nu practica meseria respectiva, nu traieste cu respectivul partener. Cei doi care comit asemenea acte schizoide, parintele + copilul se numesc familie schizoida. Daca copilul e slab poate face schizofrenie.

Cu totul altfel stau lucrurile in agresiunea fara motiv practicata de parinte asupra copilului. Copilul participa tot la o actiune schizoida (el e obligat sa duca in spate ce nu poate duce parintele) dar e fortat, obligat, executat fara putinta de a se opune. Exista tati care si-au violat fiii in fund, sau le-au ars degetele la aragaz pentru greseli minore (ce copil poate sa stea linistit cand are atata energie de cheltuit?). Trauma e mare, copilul nu intelege de ce trebuie sa preia defularea parintelui. Pentru a rezolva asemenea cazuri cred ca e nevoie de cativa ani in psihoterapie. Parerea mea sincera e ca e nevoie de grup de sustinere pe termen lung in asemenea cazuri.

Agresiunea fara motiv si la locul nepotrivit e schizoida pentru ca se datoreaza unei proiectii. Tatăl umilit la servici se razbuna acasa asupra copilului său (il bate din nimic) ca si cand s-ar razbuna pe seful sau care l-a umilit. Ruptura de identitate si locaţie e aici: şeful de la locul de munca/copilul de acasa. E foarte usor sa faci proiectii schizoide, si comod. Un copil istet si maricel pricepe lantul asta de agresiune. Altii nu si i-l transmit mai departe, agreseaza pe altii sau pe ei insisi (depresia). Depresia e autoagresiune. Starea eului de Parinte paranoic iti agreseaza starea eului de Copil iar starea de Adult nu se dezvolta decat partial sau deloc.
************
Deci ce vorbesc eu la psihoterapie cu psihologul nu este bine sa vorbesc cu cei din jurul meu?si atunci riposta cum va venii sau va venii vreodata?

Mai bine ripostezi prin ignorare, eventual agresiune pasiva, te poti apara si cu vorba dar trebuie sa inveti sa gandesti. Apararile eficiente verbale nu prea au venit de la copiii decompensati psihiatric ca daca veneau nu mai aparea boala. Parintele nevrotic are grija sa reteze tentativele de aparare pe cand copilul e inca mic.
Daca vreti sa vedeti unde duc in timp conflitctele nerezolvate cu parintii si ce e ala delir, cititi postarea lui Oliver „cel mai nebun dintre pamanteni”. O sa vedeti acolo cum un „copil” scrie 1500 de pagini care nu sunt altceva decat o justificare de sine si catre lume pentru a nu face nimic pentru sine si pentru a se sinucide.
**********

Daca alegi sa faci permanent opusul a ceea ce fac parintii tai sau ce iti poruncesc ei sa faci inseamna ca traiesti dupa o anti-formula, adica esti tot o persoana non-reala care traiesti dupa un tipar, dupa o formula. Nu sunt nici pe departe persoane realizate, sunt niste sclavi 24/24, doar ca nu constientizeaza. Ceea ce constientizeaza e mizeria sufleteasca pe care o simt permanent desi au de toate.

Cei care aleg sa faca exact ce fac parintii lor sau ce le spun (ce-i determina mai bine spus) parintii sa faca traiesc dupa o formula, numit scenariu parental. Nu e rau sa traiesti dupa un scenariu parental daca acesta contine permisiunile existentiale (a exista, a trai, a te bucura, a face lucrurile in felul tau etc) prin care poti fi tu insuti.

Toti oamenii care au grave probleme psihice sunt persoane abuzate (moral, emotional, fizic) de parinti, care au ascultat orbeste pana li s-a rupt filmul niste indicatii contradictorii, false, paranoice, date de parinti inconstienti de sine.

Hai sa va dau un exemplu de om in script, care traieste dupa formula. Cand era mic, pricajit si cu ochii tulburi de speriat ce era, ceilalti copii îsi bateau joc de fricile lui (copilul asta credea tot ce i se spunea). Daca copiii mai mari îi spuneau ca in pod la el acasa sunt fantome care coboara acum pe scara, el nu mai intra ore intregi in casa pana veneau parintii lui de la lucru. Ăsta era un test prin care copiii mai mari isi dadeau seama ca au de a face cu unul mai prostut. Mai tarziu, peste cativa ani, isi bateau joc de el in alte moduri (ca nu are succes la fete, ca e timid, ca nu se prinde la glume). Acasa parintii lui aveau aceeasi atitudine fata de el, i-l infricosau cu cat de rea e lumea (acesti parinti traiau cu poarta la drum permanent incuiata, cu perdelele trase si nu aveau relatii de prietenie cu nimeni). Ei bine, acest adolescent cu inteligenta emotionala slab dezvoltata decide sa devina sclavul scnenariului „le arat eu lor”. Si dai si invata, si munceste, si economisteste, si mananca numai porcarii de conserve, si in final omul nostru se realizeaza, are slujba bine platita la stat, e profesor (unde nu trebuie sa se confrunte cu adultii prea des), agreseaza copiii pe care-i face „pleava”, „gunoaie” si „nulitati”, nu se poate bucura de nimic fara sa stie ca fostii lui „duşmani” au aflat cate case are, de cate ori si-a schimbat masina, unde si-a obligat copilul sa se scoleasca, etc. Deci, tot ce face e pentru ceilalti, a ramas sclavul fostilor colegi de generatie care i-l umileau. Traieste pentru a demonstra parintilor si copiilor de pe ulita cat e de grozav. Intre timp copiii astia au crescut mari, si fiecare traieste pentru el fara sa-i pese de micul copil cu privirea goala si speriata.
La fel, multi care au plecat in USA, pana nu s-au intors cu o masina lunga si lata cu numarul de USA pe ea sa-i vada vecinii nu se simt bine. Credeti ca s-au vindecat? Au schimbat masina si au revenit si vor reveni mereu pentru ca au ramas in script. Adica in propriul scenariu de viata creat sub directivele parentale. Credeti ca sunt fericiti, liberi? Partial. Unii deloc. Baga motive cu dorul de ţară…

Ceea ce ti-au facut parintii si ai aflat in terapie nu se discuta public. Pe forum e altceva. Nu te cunoaste nimeni. Daca le reprosezi parintilor ce ti-au facut nu faci decat sa te adancesti in script (in problemele care le ai), daca te plangi altora, prieteni cunosctuti risti sa fi considerat nebun, paranoic (pentru ca ei nu au constientizat adevarul gol golut despre societate, despre cei din jur). Ce am scris la programarea parentala e perfect adevarat si bine cunosctut de psihologi si terapeuti insa nu e de discutat decat cu prieteni psihologi sau prieteni care au cunostiinte in domeniu si sunt constienti de lucrurile de mai sus. Daca ati observat, persoanele inteligente, echilibrate, sanatoase, evita confruntarea directa cu tulburatul (parinte, partener) pentru ca inseamna sa intri in jocul lui. Deci atitudinea e de „ai incasat-o dar te faci ca nu vezi” iar riposta nu trebuie data prin reprosuri niciodata. Daca vrei, o poti da mai tarziu, in asa fel ca sa-l faci sa inteleaga ce ti-a facut.

De exemplu la tara feed-back-ul vine imediat, badea Ion îi da in cap cu toporul la badea Gheorghe.
Ei, intre manageri are loc agresiunea pasiva, „Da, bine, ok, se rezolva” si iti rezolva problema peste o luna. Tot agresiune este. Daca i-l suni peste 3 saptamani iti spune „vai, acum voiam sa te sun, ce telepatie e intre noi” si asa mai departe.

Confruntarea de tip oglinda…aia e singura care merge si-l nauceste pe nevrotic. Si daca sare la bataie pleci, daca ai unde pleca. Preferabil e lipsa contactului cu focarul de boala, pe termen lung nimic nu tine, e doar uzura.

**************

Situatia poate fi foarte grava pentru ca programul inconstient al Agresorului e de anihilare a Victimei, oricare ar fi ea, partener de viata, fiu/fiica, anturaj. Cunosc cateva cazuri de agresori care si-au ucis victima (au determinat-o sa bea pana la ciroza, sau sa se sinucida, sau sa refuze viata si sa se usuce pe picioare pana a murit de infarct). Nici unul din agresorii astia nu sunt astazi in puscarie, nu-i judeca nici legea penala nici vecinii. Sunt niste creaturi care molfaie o coaja de paine cu ochii tulburi, cu pleoapele aproape cazute peste pupila, care au un singur impuls, sticla de alcool si scandalurile cu vecinii. Din cauza asta victima trebuie sa inceteze sa-si iubeasca agresorul (cu sau fara proiectii sexuale) si sa se separe de el.

Suntem responsabili pentru faptele noastre pentru ca:
– daca-i tragi un ciocan in cap agresorului, politistul sau judecatorul nu te absolva de fapta, infunzi puscaria zeci de ani iar agresorul mort a invins chiar si din mormant
– daca ai ajuns psihotic pentru totdeauna intr-un ospiciu nu vine nimeni sa te bata pe umar, sa te stimeze si sa-ti spuna „da, stiu ca tu esti/ai fost de treaba iar taicatu si maicata au fost niste ticalosi”

QUOTE (elandi @ Nov 25 2007, 10:53 AM)
Sa definim intai „vericala”. Ce inseamna „jos”?

Oamenii nu sunt egali in nimic, pot insa incerca sa fie. Proiectii asa cum am descris se fac la greu la ţară si in mediile unde exista oameni unde constientul e cam …subtire .

QUOTE (elandi @ Nov 25 2007, 10:53 AM)
Ce inseamna educatia? Am intalnit oameni fara educatie (cateva clase mai mult ca trenu’) care asimilasera interdictia incestului. Boala isi vede de drum prin generatii fara sa tina cont de nivelul studiilor.

Poti supravietui la limita normalului in asemenea relatii de simbioza cu proiectii sexuale inconstiente. Nu e obligatoriu sa apara boala, ajunge si un show la stirile de la ora 5.

Proiectiile spre parintele/copilul de sex opus zicese ca sunt inevitabile dar apartin unor oameni inconstienti, din mediile joase. Un om terapiat nu are voie sa mai faca proiectii. Iubirea ta fata de tatal tau nu e decat o proiectie (o atractie spre o persoana de sex opus in pofida calitatii de tata/fiu/fiica). Femeia care e cu el i-l poseda si respinge alte persoane de sex opus din preajma lui (face si ea proiectii).
Sunt femei/barbati care avand insuccese repetate in relatiile cu sexul opus isi propun inconstient sa se satisfaca „in familie”, mama cu fiul, tatal cu fiica, fiica cu tatal, fiul cu mama. Desi nu ajung la incest îi exaspereaza pe cei din jur cu relatiile lor misterioase si de neinteles. In medii cu oameni educati, constienti nu se practica asa ceva pentru ca nu ai chef, nu ai fost educat sa te satisfaci asa, ti se face greata de asemenea atasamente care nu au alta baza decat proiectiile (frustrarile si neimplinirile in relatiile cu sexul opus).

Nu conteaza ce ai fi putut fi/deveni daca aveai parinti OK (iubitori, educati), conteaza ceea ce esti. Nu parintii sunt responsabili de faptele noastre rele care le savarsim in urma programarii parentale negative ci noi insine 100%. Cumva e o nedreptate, dar spiritual lumea e facuta „ca toti sa cada”. Deci atentie, nu mai putem da vina pe parinti pentru nimic din prezent. E necesar (foarte interesant) sa sti cum ai ajuns sa agresezi pe altii sau sa te agresezi pe tine insuti (depresia) caci altfel nu poate incepe calea spre vindecare (care implica si aparare, a nu te mai lasa agresat cum ai fost dar nici sa nu mai agresezi pe altii).

Ti-au facut parintii cutare si cutare lucru? Ei si ce daca? De cand e lumea cate n-au facut oamenii unii altora si cate nu vor mai face? E ca in jocurile pe computer, din secunda cand se da startul si esti azvarlit in lume, apar creaturi care te musca de fund si tu trebuie sa scapi. Primele creaturi care te musca te fund sunt parintii apoi restul. Lumea e frumoasa dar unii o vad groaznica si creaza situatii artificiale ca sa ti se para groaznica dar totul e in mintea lor. Sunt niste conceptii mostenite de pe vremea sclavilor.

Prin anii `50 negrii din coloniile africane erau dornici de libertate. Cand au plecat englezii si i-au lasat in pace, s-au macelarit intre ei pana in ziua de astazi cand prin anii `90 s-au mai dus americanii prin Somalia, Mozambic sa-i mai pacifice. Iar Copiii demonici ai istoriei, tari ca Rusia, sau altele din amedica latina le furnizau arme sa aiba cu ce sa se macelareasca, sa aiba spectacol exact cum fac unii „du-te ma si bate pe ala, omoara-l”. Ei voiau sa fie liberi dar nu stiau cum si ce inseamna sa fi liber (ca si noi dupa `90). Sunt insa oameni care ne pot invata ce inseamna „om liber” si chiar mai mult de atat (asta trebuie sa faca un terapeut bun).

Deci concluzia e: „nu conteaza ce ai fi putut deveni, esti ceea ce ai devenit si ceea ce faci in prezent iar pentru asta esti doar tu responsabil”.

Terapeutul nu se ocupa direct de simptome cum ar fi scaderea memoriei, atentiei, de migrene, de insomnie pentru ca aceste simptome nu constituie boala in sine. Terapeutii trebuie sa se ocupe de cauze; de simptome se ocupa psihiatrii, mama omida, preoti vrajitori, etc.

Deci, sa inteleg ca nu-i hraneste realmente… probabil ca doar ii stimuleaza putin. Eu cred ca am nevoie de un stimul, de fapt cred ca asa ceva imi trebuia mult mai devreme, in copilarie si adolescenta… insa ma gandesc… oare cand am sa le intrerup neuronii nu se vor lenevi la loc?

Cand vrei sa hranesti un ţesut cu hrana turbo te duci la sala de culturism si vezi acolo produse cu aminoacizi pentru ţesutul muscular. Petru creier am auzit ca ar fi bune produsele stupului gen laptisor de matca, apilarnil, polen si miere poliflora. N-am auzit ca piracetamul sa aiba ceva nutrienti pentru creier in el. Totusi, efectele nu prea apar pentru ca „totul e in mintea ta”. „Tumora” care consuma resursele creierului (care le-a consumat) sunt gandurile parazite. Procesul ar trebui sa fie reversibil. Adica: secarea izvorului acestor ganduri prin psihoterapie (psihoterapeutul devine tatal tau, cu parintii ai incheiat-o definitiv in plan afectiv) si cu pasi mici sa incepi sa te poti bucura de viata. Nu toti oamenii care au foarte multi bani au si permisiunea de a se bucura de viata (de unde si compulsiile la unii de a purta ciorapi cu 1,2 mil. si pantofi de 15 mil perechea). Unii isi schimba numele cu unu inviat din morti, se lasa de alcool dar inlocuiesc porunca „distruge-te prin alcool” cu „distruge-te prin munca” si tot aia e. Ce zice Cavalerul Jedi pe site-ul lui e valabil nici vorba de New Age.

Da, vad ca e accelerator de serotonina, e bun ….. coaxilu adica…..

Nu a avut la mine efecte secundare, si da, mi s-a imbunatatit memoria si puterea de concentrare, desi nu pot ice sigur daca de la prmaistar sau de la ce…..

Parca am vorbi de marirea FSB cu sau fara multiplicator, mai lipseste coolerul.
Repet, piracetamul nu stiu pentru ce se fabrica.

Sti care e cel mai mare dusman al unui tulburat psihic? Chiar el insusi. Din cauza asta e ocolit si lumea mai constienta de sine isi vede de treaba ei. Doar cei care sunt ca si el se opresc in loc sa arate cu degetu pentru ca se vad pe ei insisi. Imi dau mie un preaviz.

Psihiatria se ocupa de simptome strict, iar medicatia psihiatrica este dedicata simpomului.
La fel, psihologia din manualul de liceu, cei doi ani de psiho generala din facultate plus restul (psiho copilului, psihopatologie, etc) se ocupa de procesele psihice sau de alterarea lor. Psihologii care termina facultatea sunt tabula rasa in ce priveste psihologia de viata ca si psihiatrii. Adevarata psihologie o inveti dupa facultate in formarile din diverste terapii directe cum e AT-ul sau altele. Retineti deci, psihiatrii habar nu a de nimic in ce priveste cauzele iar psihologii generalisti cam la fel. Terapia nu e ca o operatie de chirurgie care dureaza 5 ore, 30 de ore, poate dura cativa ani pentru ca reprogramaea inconstientului negativ e lenta (ea a fost facuta in mica copilarie de parinte iar adultul nu-si mai aduce aminte). Singur e cam greu sa te schimbi, cum poti constient sa iti cunosti inconstientul ?
Viata alaturi de parinti e prima psihoterapie. Poti pleca de langa ei ca ucenicii imamilor cu un rucsac de dinamita in spate si e o chestiune de timp pana vei sari in aer (pleci cu inconstientul dinamitat) sau poti pleca liber si usor fara balast in spate (cu sufletul hranit nu secat, cu increderea in sine cladita nu consumata de increderea de sine a parintelui etc. etc.).

Vrea sa zica ca ai ales sa nu traiesti, sa inlocuiesti viata reala cu pastilele. Printre multe altele, sexul inseamna a trai. Realizarea de sine prin profesia care ti-ai dorit-o de mic, casatoria cu femeia pe care o poti iubi, sexul cu femeia iubita, copiii facuti din dragoste pentru femeia iubita sunt cateva din lucrurile pe care le obtin barbatii care aleg viata. Cei care nu pot obtine aceste lucruri suporta mai greu viata, cu pastile, cu alcool. O nota mare la o facultate pentru care nu au potential le e suficient pe moment ca sa para altceva decat ce sunt in ochii lumii. Viata nu e formata din note doar. E mai de pret o nota rezonabila in locul unde ai aptitudini si potential decat acolo unde nu faci fata. O colega de-a mea de clasa a fost sefa de promotie, a invatat 4 ani de liceu din greu, plangea cand avea un 8 la istorie sau geografie, a intrat din prima la facultate si dupa 2-3 ani a clacat psihic. Ceilalti colegi care erau de 6-7, care mergeau la chefuri ori de cate ori aveau ocazia, care au intrat nu unde i-au obligat parintii ci unde si-au dorit ei, poate la a doua incercare, sunt acum bine mersi si intregi la minte. Tot ce incerci in viata trebuie sa aiba motivatii interne nu externe. Pentru alea interne nu ai nevoie de prozac. Motivatiile interne vin din sentimente care nu le poti cumpara. Pur si simplu asculti sa faci ceea ce iti place, ce a fost sadit in tine sa faci de la nastere. Deaia se spune ca „nu te duce in lucrul unde nu ai fost chemat de D-zeu” ca vine depresia. Copiii slabi aleg impus, depresia sau nevroza lor e meritul parintilor si contributia copiilor.

Noiembrie 12, 2007 - Posted by | Uncategorized

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: