Harmony

& other dreams…

Sinuciderea la tineri

De ce aleg unii tineri sa se sinucida la 18 ani, la 20 si ceva de ani?

Ce fel de parinti au acesti tineri si care e tipul de iubire al acestor parinti pentru copiii lor?

iata doua link-uri despre cazul acelor gemene gasite spanzurate… hmmm

http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Actualitate/63851/

http://www.evz.ro/article.php?artid=308410 (de aici se pot trage concluziile despre patologia parintilor)

La stiri am vazut ca cei doi parinti cand au aflat de momentul sinuciderii fiicelor lor in loc sa-si planga sincron durerea, ca doi soti uniti prin sentiment reciproc, atat intre ei cat si fata de fiicele lor, ei erau preocupati in a-si pasa de la unul la celalalt responsabilitatea pentru ce s-a intamplat.
Ca si cum cele doua fiice la varsta de 25 de ani nu sunt capabile in a-si asuma gestul lor, iar parintii lor nici atat.
Nici nu le-a cerut nimeni parintilor sa-si asume responsabilitatea, ceea ce era de asteptat era sa aibe o atitudine de jale, de doliu, si nu una de furie de genul „cum sa ne faca noua ele asa ceva, ca doar le-am cumparat apartament…?! bla, bla, bla” corect?

Iata cateva fraze spuse de tatal lor, fraze bizare:

I. „Au primit tot ce au vrut, si aici cred ca am gresit”
– nu faptul ca le-a oferit tot ce si-au dorit e gresit, ci modul in care le-a oferit, un mod autoritar, fara sentiment din care se intrevedea deja reprosul, „ti-am dat asta, ca sa-mi faci asta”

II. „Nu am fost de acord sa se mute de acasa, asta este adevarul.”
– se poate traduce cu „nu am fost de acord ca fiicele mele, carora mie imi place sa le controlez viata in cele mai mici detalii, sa paraseasca raza mea vizuala.” Niciodata agresorul nu e de acord cu independenta victimei sale.

III. Nu a fost de acord ca ele sa se mute singure pentru ca… „garsoniera respectiva era in zona garii din Cluj si aveam un sentiment de nesiguranta. Se stie ce fel de oameni frecventeaza astfel de locuri si, de exemplu, in weekend au ramas singure in tot blocul unde era garsoniera.”
– un tata anxios, cu sentiment de superioritate fata de alti oameni, el se gandea la sine „ce ma fac daca mi le omoara cineva, raman singur” nu se gandea la fetele sale „e bine pentru ele sa locuiasca singure, sa devina independente, sa isi traisca viata lor” chiar daca asta implica un compromis, acela de a fi intr-un cartier nu prea bine vazut.

IV.Odata mi-au spus ca erau suparate pe un caine din bloc si atunci le-am spus sa se mute, ca le cumpar alt apartament.
– ce tata „grijuliu”, nu era de acord ca ele sa fie vegetariene, sa locuiasca singure, dar se preocupa permanent de siguranta lor fizica, alimentara, chiar prin absurditatea de a cumpara alt apartament din cauza unui caine…

Totdeauna parintii agresori sunt grijulii cu tot ce tine de material, cand e vorba de copiii lor, fie ca e vorba de ce mananca, fie de siguranta lor corporala, dar nu le pasa absolut deloc de sufletul lor. Niciodata nu le fac cadoul dorit, ci totdeauna cadoul care place lui, agresorului, si deobicei un cadou care nu se adreseaza sufletului, ci unul cu utilitate precisa, haine, hrana, adapost. Agresorii nu fac cadouri de genul flori, un aparat de ascultat muzica (un mp3-player de ex.), un dvd cu un film, o carte din genul preferat de victima sa. Sufletul victimei nu exista pentru agresor…

Cum isi iubesc parintii agresori copii? Din start, acesti parinti uniti din interes material si social fac copii pentru ei, pentru parinti, ca sa traiasca ei viata copiilor lor in locul lor. Acesti parinti nu fac copii pentru copii, ca sa-si traiasca copiii viata lor.
Ba mai mult, chiar daca copiii reusesc sa preia initiativa, parintii lor intervin in viata lor de asa maniera incat sa poata trai aceasta viata in locul lor, o forma de substituire, de parazitare, specifica celor care nu au viata personala de cuplu, din cauza ca s-au casatorit fara un sentiment real, neconditionat.

Evident, acesti parinti mereu vor spune cat de minunati au fost si ce sacrificii au facut pentru copiii lor, cand de fapt ei au facut sacrificii tot pentru sine, ca prin copiii lor sa se poata valoriza pe sine. Trufia celor fara sentiment nu are limite.

Cum se numeste acest tip de „iubire”? POSESIE. Ei isi iubesc copiii ca pe niste piese biologice, de unde si grija lor fata de ce mananca, dusa la extrem, le calculeaza vitaminele, caloriile, etc. A iubi pe cineva pentru tine, nu e iubire, e posesie.
Adevarata iubire, e sa iubesti pe cineva pentru el, pentru copil, ca sa-si traiasca viata lui. NU ca parintele sa traiasca viata copilului sau in locul lui,
asta e un delir total, nu iubire.

„Familia Bodis locuieste intr-un bloc cenusiu de la marginea cartierului Manastur. Vecinii spun ca sotii Bodis se certau mult si le supravegheau excesiv pe fete”

In aceste conditii de falsa iubire (iubirea inseamna intelegere si acceptare) nu e de mirare ca bietele fete s-au refugiat intr-o lume imaginara. La adolescenta cand personalitatea, eul se definitiveaza, ele s-au trezit lipsite de misloacele necesare unei identitati personale, sexuale.
Pur si simplu ele se temeau sa admita ca sunt femei, ca e bine pentru ele sa fie cu un barbat, sa isi traiasca viata.
Nivelul lor emotional a ramas undeva departe in urma, la cel de fetita de 9-10 ani lipsite de increderea in sine a unei femei adulte. Cum poti sa ai o relatie cu un barbat daca tu emotional te simti de 9 ani?

Parerea mea e ca desi fetele au avut o structura slaba d.p.d.v. emotional, totusi evolutia lor ar fi fost cu totul alta daca parintii lor ar fi fost niste oameni strucutrati normal d.p.d.v. psihologic.

Din pacate in Romania vin la psihoterapie in majoritatea cazurilor victimele abuzurilor intrafamiliale, niciodata agresorii lor, fiindca acestia isi mentin starea de echilibru interior mancand din sufletul celor mai slabi.

Va intrebati ce se va intampla in familia respectiva, intre cei doi soti daca ei deja se certau frecvent, si sunt convinsa ca dupa mutarea fetelor in garsoniera frecventa certurilor a crescut.

Cand un cuplu e format din doi soti fara sentiment intre ei, acestia au nevoie de un tampon, care de obicei sunt copiii lor.
Inconstient, parintii insista pe langa copii ca acestia sa nu paraseasca domiciliul parintilor, fiindca daca o fac, cei doi soti vor veni fata in fata disparand tamponul.
Acum ca fetele au murit, intre cei doi soti vine clipa SCADENTEI, clipa BILANTULUI, cand fiecare va intreba pe celalalt:
„de ce sunt eu cu tine de 26 de ani?” „mi-ai distru viata, mi-ai mancat sufletul, mi-ai facut sa dispara zambetul de pe buze etc. etc” Asemenea fraze se vor auzi intre cei doi soti cand se vor confrunta cu bilantul ca mama, bilantul ca tata, bilantul ca familie, care e dezastruos,
se vor vedea inconjurati de ruine.
Materialul nu hraneste sufletul deloc, de aceea cel frustrat afectiv devinde agresor si mananca sufletul celorlalti.

Conflictele latente care nu au izbucnit din cauza celor doua fiice care erau agresate de cei doi parinti cumulat tocmai ca ei sa nu se agreseze reciproc, vor izbucni cu toata furia in absenta fiicelor.

La 50-60 de ani, doi parinti fara sentiment intre ei nu au alta ratiune de a fi impreuna decat aceea de a se „hrani” din realizarile copiilor lor, din a le confisca viata, de aceea asemenea oameni sunt insuportabili, toxici. In absenta copiilor, ei se vor consuma intre ei. Doi oameni care nu se iubesc, se devoreaza, dar doi oameni care se iubesc, infloresc impreuna, fiindca se incarca reciproc cu energie psihica.

Cred ca intre cei doi soti va veni iadul, iad care ar fi venit de mult in absenta celor doua gemene, iad care le-a modelat celor doua fete o personalitate discordanta ce le-a impins la sinucidere. Iadul pe care l-au simtit cele doua fete, il vor simti cei doi soti din plin, daca nu vor divorta.

Raman la parerea ca cele doua gemene daca ar fost intr-o familie care sa vorbeasca aceeasi limba, a iubirii neconditionate, si nu a unei false iubiri posesive, viata lor ar fi fost cu totul altfel.
Copiii care nu sunt intelesi si acceptati neconditionat de parintii lor, au mari probleme de comunicare cu ceilalti, dupa cum se vede din textul asta:

„Andrea refuza sa faca traduceri legate de acte medicale sau texte care contineau termeni medicali. „Nu voia sa traduca nici macar foile matricole emise de Facultatea de Medicina”, ne-a mai spus Arion.”

Aceasta bizarerie doar asa se poate explica, prin faptul ca parintii lor nu au comunicat cu ele, doar au monologat, iar ele au ascultat si s-au supus, vreme de multi ani. Prin faptul ca au dorit sa se mute singure, deducem incapacitatea lor de a se impune in fata parintilor, deducem faptul ca acestia chiar erau de nesuportat. Daca parintii sunt insuportabili cu copiii lor, si acestia mai tarziu vor fi insuportabili in societate. Mai exista si exceptii dar nu m-as baza pe ele.

Criza de la 3 ani, cand copilul invata sa spuna nu, la ele nu a luat sfarsit, ci se manifesta si la 25 de ani.

Un tanar nu poate decompensa psihic la 18-25 ani decat daca parintii sai au o structura psihopata. Si deobicei decompenseaza cel mai sensibil dintre copii.
In cazul gemenelor, cel mai sensibil l-a motivat la suicid si pe celalalt.
Niciodata un parinte care iubeste posesiv nu isi va suma vreo raspundere pentru proasta educatie a copilului sau.
Deasemenea, toti parintii care iubesc posesiv, se delimiteaza imediat (il repudiaza) de copilul lor in cazul in care acesta are un esec major in plan social, fiindca pentru parinte e mai importanta gura lumii pentru el decat copilul sau.

Daca se spala pe maini de el, de copil, acest tip de parinte psihopat se simte „curat” in fata vecinilor si rudelor, constiinta sa e pe primul plan. Nici macar copilul sau nu are permisinea de a tulbura constiinta unui parinte care isi iubeste copilul conditionat de succesele sale, ale progeniturii sale.

Acelasi tip de iubire o au dictatorii pentru popoarele lor. Hitler a „iubit” enorm poporul german, dar cand poporul german a esuat in marele sau razboi, Hitler a declarat „sa piara (germanii) toti, fiindca nu au fost vrednici de geniul meu” sau cam asa ceva.

Vedem deci cum structura dictatoriala e identica si pe tron si in familie. Lipsa unei iubiri autentice, duce la o patologie infinita.

Cum pot evada atunci niste adolescenti din aceasta plasa de paianjen extrem de perfida, daca ea e tesuta tocmai de persoanele in care ei au cea mai mare incredere, de catre parintii lor?

Cum poate un tanar sa ajunga cu increderea in sine facuta praf la 20 de ani daca parintii sai il iubesc nevoie mare?

Cum poate cineva care iubeste pe altcineva sa-i calce in picioare viata personala si sa-i distruga increderea in sine oferindu-i tot ce-si doreste? Ei bine, aici e capcana, iar asta e un capitol vast al psihopatologiei agresor – victima.

ATENTZIE!!! (imi spun asta si mie…)

Mai bine nu oferi nimic daca nu iubesti neconditioanat pe cel caruia ai de gand sa-i oferi ceva. Orice este oferit care nu vine din dragoste neconditionata, are un scop care il vizeaza pe cel care ofera, practic e o manipulare.
Ori parintii posesivi, tocmai asta fac oferind ceva copiilor lor, ii manipuleaza pentru ca mai tarziu sa le poata reprosa tot ce au oferit, pe motiv ca ei copiii nu au „ascultat” sfaturile si povetele parintilor, si anume acelea de a alege in viata cariera, partenerul, pana si hobby-urile preferate de parinti. Asemenea tip de dragtoste posesiva, nu e dragoste e un delir total caruia ii cad victima cu brio totii copiii slabi de inger care au parte de asemena parinti.

Si daca numai anxietatea ar rezultatul, ar fi…parfum de tei …insa prejudiciul este de necompensat, mai ales daca terenul copilului este unul slab.

Lipsa unei iubiri autentice e sursa tuturor patologiilor psihice care survin la copii intr-o familie. Depinde daca si parintii provin din acelasi tip de familii patologice si cat de mult s-a agravat scriptul de-a lungul generatiilor. Schizofrenia la adultul tanar, la adolescent, e semnalul ca la acea veriga, la acel individ se rupe lantul genealogic. Acolo respectivul neam va inceta.

Se stie ca parintii psihopati, actioneaza mai intens asupra copiilor printr-un simplu telefon, cand acestia se afla la distanta de copii, din cauza ca copiii sunt privati de posibilitatea unei riposte imediate, de o confruntare directa iar riposta se va produce in imaginarul copiilor la nesfarsit. Copilul rumega la nesfarsit ceea ce ar fi trebuit sa raspunda prin telefon parintelui agresor. Si astfel un conflict minor poate fi amplificat la nesfarsit in mintea tanarului pana la decompensare psihica.

Cele doua fete erau compromise inca din primii 7-8 ani de viata, atunci cand are loc definitivarea scriptului.

Aceste doua fete au fost agresate inca de cand s-au nascut.
Educatia unui copil inseamna in principal ceea ce traieste acel copil. Pentru un psihoterapeut nu au importanta vorbele unor parinti. Ci faptele parintilor vis-a-vis de copii, atutudinea lor, mesajele non verbale, daca exista intelegere si acceptare sau doar impunere si constrangere.
Stateam odata pe o banca in parc, iar alaturi s-a asezat o mamica cu o fetita de 3 ani. In joaca fetita a ajuns pana in fata mea si atunci m-a privit, avea o fata crispata, ochii priveau cu teama-ura, gura ei era semideschisa intr-o expresie apropiata de cea a unui planset, dar si de desgust, ura. Atunci am chemat-o langa mine, i-am zambit, am mangaiat-o pe cap si indata fata ei s-a inseninat, a zambit si ea.
Atunci mi-am dat seama ca acasa un adult se confrunta cu acea fetita, isi pune mintea cu un copil de 3 ani din cauza ca acel adult e in conflict cu ceilalti membri din familie.

Stim cu totii ca unui mic copil speriat daca ii zambesti imediat iti zambeste si el, daca te incrunti spre el, se incrunta si el si izbucneste in plans. E varsta la care copilul nu are scut, la care el e modelat de adulti fara a opune rezistenta, e varsta la care in mintea copilului se imprima acele principii de viata numite script si care il vor ajuta sau il vor impiedica sa aibe o viata normala.

Sa vedem alt exemplu. Nu exista gena de hot, de cersetor etc.
Mama tiganca merge pentru prima data cu cei doi puradei ai ei intr-o intersectie ca sa-i invete la cersit. Unul are 3 ani, altul 4 ani.
Mama le spune imperativ, „sa mergeti la cersit ca de nu dracu va ia”. Mamica tiganca are 20 ani, e vremea in societatea tiganeaca ca ea sa iasa la pensie, iar copilasii sa intre in productie, sa-si asume responsabilitatea de a hrani capul familiei, pe mama si pe bulibasa taticu.
Sa zicem ca cei doi refuza sa mearga, nu de rusine, ci de frica, sunt prea mici ca sa se rupa de parinti. Vor primi in loc de explicatii, o bataie sora cu moartea. Pana la urma cei doi copii merg la cersit. Cel mai mare cerseste mai mult, chiar il va impiedica pe cel mai mic sa cerseasca si el. Atunci mama completeaza educatia spunand celui mai mare „lasa-l si pe asta mai mic sa cerseasca si el la masini, nu te baga tot tu mereu in fata”, tiganca tempereaza spiritul de competitie al puradelului mai mare, venit din gelozia pe fratele mai mic si nu din constientizarea reala a competitiei.

Si uite asa se instaleasca la un copil de 3-4 ani ideea ca e normal sa-si castigi existenta din cersit, ca e normal ca parintele de numai 20 de ani sa intre la pensie, ca e normal sa fii batut ca sa intri in productie, fara alte explicatii. Acesti copilasi de tigan cand vor ajunge si ei la varsta de 20 de ani, vor dori cu ardoare sa se pensioneze, nidecum sa se scolarizeze si sa munceasca. Atitudinea parintilor impusa cu bataia le-a devenit principiu solid de viata, adica script. Scriptul e un blestem daca vreti, si el se poate inlatura prin psihoterapie, dar nu dupa 40-50 de ani ci de tanar.

Ce poate face un tanar care a fost agresat in felul acesta toata viata? Cum isi poate recapata increderea in sine, ca sa poata dovedi ce este in stare sa faca?

Prima conditie e sa mearga la un psihoterapeut, dar cum in romania poti merge de 100 de ori fara sa afli mare lucru, ar fi bine daca ar citi macar pe net din problemele si postarile altora sa se lamureasca pe sine si sa ia atitudine… Analiza tranzactionala este de mare ajutor dar, si ea, destul de saraca in Romania…

A doua conditie e independenta materiala, refuzul de a mai primi ajutor MATERIAL de orice fel de la parinti dupa varsta de 18-21 ani. Oricum ajutorul sufletesc e sub forma de reprosuri si sfaturi necerute cu implicatii directe in modul de desfasurare a vietii copilului.

Cele doua gemene au procedat gresit cerand parintilor sa le cumpere o garsoniera. Astfel nu au putut limita la un minimum contactul lor cu parintii, acestia practic considerand ca daca cele doua locuiesc in bunul lor, al parintilor, ei au justificare si pe mai departe in ale controla viata.
Ele, fetele ar fi trebuit sa locuieasca in chirie, sa limiteze la un minimum orice contact / dialog cu parintii lor, sa nu accepte nici un ajutor material, fiindca odata cu ajutorul vine si calcarea in picioare a vietii personale, a eului lor.
Parintii posesivi, psihopati, ajuta doar ca sa poata reprosa, ca sa poata controla viata copilului lor.

Unul din motivele pentru care noi romanii avem atat de putin oameni de valoare astazi, mai ales in functii de conducere, e si acesta ca parintii fac copii pentru parinti, nu pentru copii, sa-si traiasca copiii viata. Nu le cultiva simtul datoriei pentru sine, pentru societate, ci trufia sociala, mandria, impostura de sine. Ei, parintii le dirijeaza viata, le impun directii de asa maniera ca parintii sa se poata valoriza pe sine prin copii.

Fericirea unui copil e aceea ca daca are vocatie de tamplar, lasa-l sa se faca tamplar… Nu-l fa tu ca parinte avocat sau medic sau judecator ca sa te poti lauda pe urma cu el, ca noi ca societate sa avem pe urma impostori la locul de munca…

Daca un parinte e impostor ca parinte, el va face din copilul sau un IMPOSTOR DE PROFESIE.

„Acuzam” gaina nu oul.
Daca oul ar educa gaina, desigur as acuza oul. Dar cum gaina a facut puii, consider ca tot ea i-a si educat, prin urmare nu ma iau de pui, ci de gaina fiindca i-a aeducat pentru boala, nu pentru viata. Iar rezultatul bolii e sinuciderea.

Parintele trebuie sa educe copilul sau pentru viata. A dori ca fiul tau sa aibe facultate, sa fie bine platit, sa te asculte nu constituie EDUCATIE. Constituie o dovada de egoism si atat. A dori binele cuiva, binele pe care tu il alegi, e pur egoism. Ca de fapt nu binele copilului il urmaresti, ci posibilitatea de a te trufi cu copilul tau in fata cunoscutilor prin realizarile sale in directia aleasa de tine ca parinte. Daca copilul tau e fericit sa fie tamplar si tu ii impui sa fie medic, crezi ca el va fi fericit? Nu va defula cumva in fapte precum cele facute de tot felul de medici ca Tranca?

Stitii ce inseamna sa faci educatie copilului tau? Repet, psihologia nu acorda atentie vorbelor, ci faptelor, mesajelor nonverbale, atitudinii in situatii de criza. La greu se cunoaste daca o familie e familie sau e doar o mascarada.

Din robi se nasc robi, si din oameni liberi se nasc oameni liberi.
Nu poate robul sa mosteneasca la un loc cu fiul stapanului.
De aceea ma uit cu tristete la multi copii si imi dau seama ca sunt robi, inrobiti fara sa stie de proprii parinti si vor ajunge la copii, fiindca increderea lor in sine, ciuntita de parinti nu le perimite un nivel de aspiratie mai inalt. Dar am toata stima pentru ccei care aleg sa lucreze la rebu si acolo isi fac datoria fata de comunitate intr-un mod exemplar.

Copiii batuti, ajung batausi de copii.
Copiii cu personalitatea distrusa, o vor distruge la randul lor pe cea a copiilor lor si tot asa.

Ce ar fi ca toata lumea sa refuze in a munci la REBU fiindca parintii lor le-au i-au spus ca e rusinos sa aduni gunoaie?
Oare asa gandesc si cei din occident?
Daca esti pe punctul de a muri de foame si esti constrans sa muncesti cateva luni la REBU, dar stii din familie ca e rusine sa muncesti la adunat gunoaie, iti vei face constincios datoria la REBU? EVIDENT CA NU.

Cum isi vor face datoria la REBU copiii educati in stilul discutat mai sus? Cu responsabilitate si constinciozitate avand in vedere ca i-ai indemnat sa faca o facultate inalta unde sa fie bine platiti, si cel mai important sa te asculte ca sa nu ajunga la Rebu unde e rusine sa muncesti? Va dati seama ca fortati de viata, asemenea copii daca ar ajunge la REBU s-ar putea sinucide, fiind foarte raniti in orgoliu personal?
Viata te poate pune in situatii limita in care educatia parintilor te poate face sa te sinucizi, sau te poate ajuta sa depasesti acele situatii.

Ce se intampla daca copilul are personalitate mai puternica decat a parintilor?…va deveni mai tarziu agresorul lor, ca un fel de „polita” platita la batranete?!?

Cazul gemenelor de la Cluj e un caz reprezentativ, fiindca s-a soldat cu o finalizare clara de script tragic.
Parinti agresori versus copii agresati (copii victime)

Parintii celor doua victime, le-au „iubit” atat de mult, incat sunt convinsa ca nu au fost niciodata atenti la dorintele lor, ale fiicelor lor, ci numai la sinele lor, al parintilor. Mereu s-a pus problema de a fi sau nu de acord al parintilor cu deciziile fiicelor lor. Si niciodata parintii nu au fost de acord. Un parinte care isi iubeste copilul e tot deauna atent cu dorintele copilului, indeplineste aceste dorinte cand bugetul permite, daca nu explica copilului de ce nu poate, accepta deciziile copilului sau, face cadoul dorit de de copil de ziua sa, face cadouri adresate sufletului copilului nu cadouri precum mancare, haine sau bani etc

Pot presupune ca Andreea dar si sora ei nu o suportau pe mama medic, motiv pentru care Andreea nu suporta ideea de a traduce nici un act medical la biroul unde lucra ca traducator.

Va dati seama cat de multa ura a adunat Andreea pentru mama sa?

Parintii care „iubesc” posesiv, trebuie sa stie ca nu fac altceva decat a sadi ura copiilor pentru ei, pentru parinti. Ura care la un moment dat va exploda. Fie copiii isi vor ucide parintii, fie copiii se vor sinucide. Undeva trebuie sa crape.

Iata un exemplu:
Parintele cumpara jucarii copilului numai in absenta copilului, si numai jucaria care place parintelui.
Ajungand acasa o plaseaza sub nasul copillui cu porunca „sa nu cumva sa o strici si pe asta”
Parintele nu cumpara niciodata jucaria pe care o doreste copilul, chiar daca acesta face crize de plans.
Copilul, lezat in orgoliu sau, va strica curand si noua jucarie, sub pretextul ca vrut sa vada cum functioneaza.

Care e explicatia? De ce rupe copilul toate jucariile?

COPILUL SE RAZBUNA PE JUCARII, fiindca in neputinta sa de copil mic nu se poate razbuna pe ei, pe parinti.
Dar fiti siguri ca o va face cand va fi mare, mai ales daca e baiat.
Un copil batut mic, nu isi va bate numai propriul copil dar si pe parintii sai batrani, asta daca nu-i va interna fara regrete la un azil de batrani unde nu-i va mai vizita.

Imensa cantitate de conflicte dintr-o familie, va exploda mai devreme sau mai tarziu, in fel si chip.
Sigur, aceste conflicte pot fi rezolvate prin psihoterapia individuala a fiecarui membru al familiei si apoi prin psihoterapie comuna, cand sunt adunati toti la un loc si pusi sa se connfrunte in prezenta spihoterapeutului, sub controlul lui.

Din pacare e foarte greu de adus un parinte in varsta de 50-60 de ani la psihoterapie, mai ales daca e si profesor universitar fiindca sufera de niste complexe de superioritate cum numai la un bulibasa de tigani mai intalnesti. Daca ar fi lucrat putin la REBU s-au ar fi vandut hot dog la colt de strada inainte de a ajunge profesor universitar, asa cum se intampla in USA, alta ar fi atitudinea lui fata de parerea altora.
Dar asa daca il aducem la un psihoterapeut am asista la niste lamentari josnice despre ce parinte minunat a fost si cate sacrificii a facut el pantru copiii sai (cand de fapt sacrificiile erau facute tintit pe termen lung in beneficiul moral al parintelui agresor).

La 50-60 de ani, agresorii psihici, mai ales daca sunt si intelectuali, ajung la o perversitate de gandire de neegalat si imposibil de combatut.

De aceea psihoterapia merge pe varianta mai dura, a taierii din prima a coordonului ombilical al adolescentului fata de parintii sai patologici. Terapia insista pe un contact redus la minimum intre adolescent si parintii sai, pe independenta materiala si locativa a sa dar si pe modul de a comunica cu parintii, care trebuie intrerupt numaidecat in momentul cand discutia ajunge pe un teren de manipulare, de monolog, de impunere, de reprosuri, de subminare a autoritatii tanarului vis-a-vis de viata sa.

Un agresor e o fosta victima, un om caruia i s-a mancat din suflet.
Cand cineva ti-a devorat mintea, sufletul, e greu sa supravietuiesti nu-i asa? Corpul nu traieste fara minte.
De aceea agresorul e o fiara cara va manca sufletele celor din jur, in special ale celor din familie.
Cand ramane fara familie, se va autodevora pe sine in asa fel ca si ce i-a mai ramas va disparea. Daca nu se va sinucide, va disocia untr-un cersetor psihotic, agresiv si zdrentaros care cutreiera strazile si agreseaza cainii si pisicile vagaboande in miez de noapte.

Am remarcat ca pe la 70 ani se mai calmeaza…si acea perversitate de gandire mai scade…oare de ce?…sa fie vorba de o regresie a proceselor corticale?!? Evident ca sunt extrem de uimiti de ce copiii lor nu ii mai iubesc, de ce se comporta rece cu ei, etc.

bizarerii comportamentale si o gandire distorsionata de te inspaimanti

E vorba de o agresiune psihica desfasurata pe durata a 25 de ani, subtila, sistematica si eficienta dupa cum am vazut.
Evident este vorba si de un fond structural psihic slab (labil) al fetelor care au preluat „popa prostu” proasta educatie parentala.
Multe fete fac asa (se supun total), devenind pe urma victimele unor psihopati in calitate de soti. Dau din lac in put, scapa de dracu si dau peste tatasu.

In cultura noastra, copiii nu-si apartin lor, ei apartin parintilor. E o forma de sclavie psihica, morala. Vedem parinti care spun fiului / fiicei lor care are 25-35 ani, sau si mai mult „copilul meu” in sus, „copilul meu” in jos.

In occident, cum se spune unui om de 15 ani, teenager, sau mai tarziu parintele spune „my son”, „my dother” pe cand la noi in Romania nu exista aceasta tranzitie in adresarea parintelui catre adultul in devenire.

Cat de puternica poate fi aceasta forma de sclavie psihica si cum se manifesta ea?
De fapt copilul este impiedicat de la inceput sa gandeasca pentru el, sa-si asume responsabilitati pentru el.
Parintele doreste sa faca din copilul sau propria sa marioneta, aceasta conferindu-i o siguranta. Natura acestei sigurante este de ordin nevrotic, si chiar produce o nevroza asupra copilului.
Stim ca nevroza in termeni strict medicali inseamna ca inhibitia-reactiunea (parentala) se bate cap in cap cu actiunea-excitatia copilului anulandu-se reciproc.
Psihologic, nevroza inseamna minciuna de sine. De ce? Fiinca copilul pentru a-si anula propriile decizii (la comanda parentala) trebuie sa-si minta propriul eu, propriul sentiment care il motiveaza in directia dorita de el si sa execute ceea ce dicteaza „sentimentul” parental, care atentie, nu e un sentiment de iubire autentica, neconditionata pentru copil. Este un sentiment in interesul parintelui, care ofera o siguranta ABSOLUTA, dictatoriala parintelui.

In aceste conditii, orice decizie impusa de parinte, e vazuta de copil ca o agresiune.

Si orice decizie luata de copil de capul lui e vazuta de parinte ca un afront personal, ca o agresiune fata de el, fata de parinte.
Un delir total al relatiei parinte – copil.

Pana unde poate merge aceasta agresiune, acest delir relational? Pana la distrugerea eului copilului, care depersonalizat ia decizia de sinucidere. Asa se explica cum cele doua gemene au dat un sens sinucigas spuselor lui Schiller „mai mult ca viata, iubesc libertatea” Ele erau nu numai lipsite de libertate a eului lor, dar insasi identitatea lor era distrusa incat nu mai puteau relationa / comunica decat ele intre ele.

Acum, nu e obligatorie sinuciderea. Exista 3 posibilitati de script (scenariu) dramatic, tragic:

1. Sinuciderea
2. Nebunia
3. Refugiul in droguri

Si nebunia si consumul de droguri sunt tot o forma de moarte.
Un adolescent nu disociaza (innebuneste) si nici nu se autodistruge consumand droguri decat daca e sensibil (are o structura psihica labila) si e crescut intr-o familie patologica d.p.d.v. psihologic, unde lipseste sentimentul intre parteneri si fata de copil.

Din pacate legea nu pedepseste psihopatia in sine, fie ca se manifesta ea la parinti, fie la sot / sotie, decat in momentul in care psihopatul isi ucide victima. Insa majoritatea dramelor au loc pe pielea victimelor. Psihopatii nu vin nici la psihoterapie, decat victimele lor.

Tot ce vedem la stiri e o froma bruta, senzationala in prezentare, fiecare intelege cat il duce mintea, dar cei fara cunostiinte de specialitate evident considera vinovati pe cei care sufera abuzurile psihopatilor agresori.

In acest plan, legea are putere limitata. Acest gen de abuzuri nu sunt la indemana ei. Speranta ca adevaratii vinovati sa fie pedepsiti, revine divinitatii.

Ultima strategie a agresorului, a bestiei, e sa se dea victima, atunci cand simte ca ii scad puterile de agresare, cand simte ca va ajunge la mana victimelor.

Frica il face sa joace teatru pe agresor, sa faca pe inocentul, pe neajutoratul, unii chiar se prefac senilii, spun ca nu mai tin nimic minte. Poarta carnetel cu ei chipurile ca sa isi noteze tot ce le spune fiul / fiica. In acest fel, bestia agresoare evita orice confruntare cu victima sa pe baza celor ce s-au intamplat in trecut. Daca a ajuns senil saracul ce rost are sa-l mai chinuim cu trecutul? In opinia bestiei agresor, trecutul trebuie dat uitarii.

Din pacate agresorul nu stie ca trecutul nu se poate uita. Conflictele raman, si ele trebuiesc rezolvate prin psihoterapie, apoi urmeaza un nou inceput, un nou contract intre victima si agresor. Altfel conflictul se rezolva prin topor, cutit, spanzurare, etc.

Agresorii nu devin brusc atat de perversi la 70 de ani, ei erau perversi de mult, doar si-au perfectionat continuu aceasta perversitate in speranta de a nu fi deconspirati. Agresorul psihic obtine de la viata ceea ce isi doreste prin manipulare, prin minciuna, niciodata prin respect de sine, sau fata de prorpiile sentimente. El mai intai isi calca in picioare propriile sentimente, nu si dorinte (fizice), astfel ca pentru ale altora nici nu intra in discutie vreo consideratie.

Cum am mai spus, nu-i de mirare sa vedem asemenea oameni din ce in ce mai des pe la biserica, cautandu-l pe Isus.
Acesti oameni fara Dumnezeu, vor ca pe ultima suta de metri sa-l insele si pe Dumnezeu daca ar fi cu putinta.
Agresorii, unii, dupa ce au pustiit totul in jurul lor, au frica, teama de pedeapsa divina, desi nu constientizeaza 100% ce au facut si nici de ce au facut.

Legat de alta sinucidere, cea dezbatuta pe larg la OTV, cazul lui Ralph, el nu ar fi fost victima Corinei, nu s-ar fi sinucis daca parintii sai nu l-ar fi educat de asa maniera incat fiul lor sa devina o victima in relatia cu o persoana de sex opus.

Pur si simplu baiatul ala nu avea sentimentul valorii de sine in raport cu o femeie de care s-ar fi indragostit puternic.
El scria in sms-urile sale ca el nu reprezinta nimic fata de Corina, asa de sus era Corina fata de el, si numai prin simplul fapt ca era femeie. O atitudine des intalnita la adolescentii de sex masculin care nu au un model parental masculin sanatos.

Parintii, sotul, sotia sau copii sunt totdeauna cei care ne agreseaza psihic si ne fac sa fim incapabili de a ne descoperi si iubi pe noi insine, de a fi fericiti asa cum suntem. Eu am ajuns sa descopar rolul negativ al celor apropiati nu citind carti de psihologie, ci meditand la cuvintele lui Isus, din biblie. De vreme ce sunt perfect adevarate, pentru mine este o dovada excelenta ca Hristos a existat, ca este o fiinta net superioara tuturor oamenilor pe care ii cunosc, dar si un semnal de alarma de vreme ce problema aceasta persista de 2000 de ani.

Dar sa nu generalizam, mai sunt si familii normale nu patologice, in special ale oamenilor educati, desi nu-i musai. Patologia o intalnim frecvent la cei needucati in ce priveste sentimentele, care sunt goi pe dinauntru, fara identitate personala, care incearca sa imite alte familii fara sa priceapa insa nimic din modul in care au ajuns acele familii la fericire si bunastare.

Intr-o familie niciodata copilul / copiii nu pot fi impostori, ci numai adultii.

Un copil nu vine pe lume nici depresiv nici schizofren, situatia familiala il schizofrenizeaza, ambilavelenta afectiva.

Este greu de diferentiat o iubire posesiva de catre copilul mic, cand mama se dovedeste atat de tandra si iubitoare de fapt mama strangandu-si cu „dragoste” copilul la piept mama impostoare isi serveste siesi portia de afectiune pe care nu o primeste de la sotul agresor. Fiindca nici un tata nu-si agreseaza copilul fara ca mai inainte sa nu-si agreseze sotia…

Daca vreti sa facem legatura cu religia, pentru mine lucrurile stau asa:

Copilul e testul dat de Dumnezeu unui cuplu pentru a le testa veridicitatea sentimentelor unuia fata de celalalt.
Copilul nu e iubit decat in cuplurile in care partenerii se iubesc reciproc desi femeile au iluzia ca e altfel.

Unei femei care face un copil cu un barbat pe care nu-l iubeste i-as spune: copiii nu se fac din sex, se fac din dragoste si orice femeie care face un copil din sex e mai prejos decat o o catelusa in calduri fiindca mai tarziu il va distruge pe copil prin asa zisa „dragoste posesiva”. Va incerca sa se valorizeze pe sine prin copil incalcandu-i viata, abuzandu-l moral.

Copiii nascuti din sex, vor face sex, iar copiii nascuti din dragoste, vor face dragoste.

Omul evolueaza in 4 trepte:
– mancare
– sex
– material
– sentiment

Copiii facuti din sex evolueaza pana la treapta a 3-a, sex, sau cel mult pana la material (ei sunt viitoarele „curve materialiste” si viitorii barbati afemeiati), robii patimilor de tot felul
Copiii nascuti din sentiment, din dragoste adevarata intre parinti, o vor cunoaste pe pielea lor si nu vor cauta doar sexul la partenerul opus ci si dragostea pe care o ofera neconditionat.

Pedeapsa pana la al 9-lea neam se refera la bolile genetice.
Tulburarile psihice duc la disparitia unui neam, e pedeapsa suprema, divinitatea s-a saturat de caracterul unora, si a facut astfel incat creierul copilului prin modul gradual in care se dezvolta inteligentele sa prea nebunia parintelui, din neam in neam tot mai amplificat pana neamul respectiv se rade singur de pe pamant.

Noiembrie 11, 2007 - Posted by | Uncategorized

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s